in Română / Romanian translated by AlinaB, Romanian School, Manchester
This object has been translated into 6 different languages by 6 different users
Această placă a fost descoperită în anul 2019 pe un câmp în zona Oldham, în nordul orașului Manchester. Este de dimensiuni mici – de circa 7 cm înălțime – și-l reprezintă pe Sf. Luca. Acesta este înfățișat stând la un birou, așezat pe partea dreaptă, cu fața spre stânga, cu capul înconjurat de un halou galben și purtând o pelerină. Deasupra biroului se află capul unui taur, care este de altfel animalul care-l patronează pe Sfântul Luca. Cel mai probabil, această placă a constituit un obiect religios de tip decorativ pentru o carte de rugăciuni pentru Crăciun sau pentru altar, datând din secolul al XII-lea sau începutul secolului al XIII-lea.
Termenul ‘Mosan’ este folosit pentru a descrie sculptura, vitraliul și lucrările metalice produse în valea râului Meuse, a cărui curs străbate mai multe țări europene.
Este foarte neobișnuit să se găsească un artefact Mosan atât de departe, iar acesta a fost primul descoperit în nord-vestul Angliei. De asemenea, este remarcabil și mai puțin obișnuit să se găsească un astfel de obiect atât de bine conservat, cu aproape tot smalțul (emailul) intact.
Cum credeți că ar fi putut această placă Mosană să ajungă acolo?
This is not an accurate (meaning by this, not 100% identical with the object description in English) translation. It stands on the written sources from diffrent websites, as I searched out more information about this object that is now on public display at Manchester Museum.
ReportDo you have something you’d like to say, in your own language or English, about the object or translation? We’d like to hear what you think.
Translations are community-sourced and for anyone to participate in, however you use your language. For more information, see Community Guidelines.
Write a Reply or Comment